Translate

miercuri, 22 ianuarie 2014

Situaţie incredibilă! Bute, trădat de antrenor, apărat de adversar!


Lucian Bute a fost pus la zid de propriul antrenor, Stephane Larouche şi, mai mult, ameninţă cu întreruperea colaborării. Cel care i-a luat apărarea a fost, culmea, chiar adversarul de sâmbătă: Jean Pascal!

După meciul pierdut la puncte în faţa francezului Jean Pascal, Lucian Bute a fost pus la zid şi aspru criticat pentru tactica pe care a abordat-o în meci. Primul care a ieşit la atac a fost chiar antrenorul lui, Stephane Larouche, cel împreună cu care se pregăteşte de peste zece ani. „ Nu ne-am putut aplica strategia de meci. Lucian a fost prezent, corpul lui la fel, dar nimic altceva în plus..Eu am mândria mea şi nu am putut să-mi fac meseria sâmbătă. Lucian trebuie să găsească răspunsuri la ce s-a întâmplat, altfel nu-l voi mai antrena. Credibilitatea lui este acum la pământ”, a declarat tehnicianul în presa din Quebec.

Însă, la două zile după mult discutatul meci şi victoria fără echivoc a lui Jean Pascal, Lucian Bute a primit sprijin şi înţelegere de la cine se aştepta mai puţin, chiar de la adversarul din ring, Pascal. Invitat la o emisiune de televiziune, francezul a comentat atât prestaţia românului, dar mai ales atitudinea antrenorului Larouche care a lăsat mult de dorit.

Nu vreau să arunc cu pietre în Stephan Larouche, dar sunt convins că lui Lucian nu i-a fost deloc uşor după înfrângere, motiv pentru care antrenorul ar fi trebuit să fie lângă el săţl susţină. Câştigăm ca o echipă, pierdem ca o echipă. Când eu am fost învins, antrenorul meu nu m-a criticat niciodată la modul asta. Dar, probabil, nu există acea chimie între ei doi ”, a declarat Jean Pascal pentru http://www.rds.ca/

După ultimul gong de la Montreal, Lucian Bute a fost sfătuit de mulţi să apeleze la serviciile unui psiholog pentru a depăşi criza şi a-şi recăpăta din nou încrederea în propriile forţe. Jean Pascal, însă, a simţit din nou nevoia să vină în ajutorul campionului român: „Nu cred ca Lucian Bute ar avea nevoie de un psiholog care să-l ajute să treacă peste această înfrângere. Eu ştiu cum l-am simţit în ring şi în mintea lui nu există niciun blocaj psihologic”, a completat pugilistul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu